Acasă Sport Harry Kane primește Gheata de Aur pe 19 august

Harry Kane primește Gheata de Aur pe 19 august

0



Bayern Munchen a anunțat luni că atacantul bavarezilor, Harry Kane, a câştigat Gheata de Aur a Europei pentru sezonul 2025-2026. El va primit trofeul pe 19 august.

La 33 de ani Harry Kane este, pentru a doua oară, cel mai bun marcator din campionatele europene, el fiind primul în clasamentul Ghetei de Aur, cu 36 de goluri şi 72 de puncte.

Englezul a mai fost încoronat golgeter european în 2023-24, când a marcat tot 36 de goluri pentru Bayern şi îi succede lui Kylian Mbappe, Gheata de Aur a sezonului 2024-25.

„Este un motiv de mândrie”

Kane ştia că trofeul de anul acesta era al lui, astfel încât, într-un interviu acordat publicaţiei L’Équipe la sfârşitul lunii mai, şi-a exprimat satisfacţia că a reuşit să-l cucerească pentru a doua oară:

„Este un motiv de mândrie, mai ales pentru am impresia că doar Ronaldo şi Messi au câştigat acest premiu de mai mult de două ori”, a declarat Harry Kane.

Sezonul 2025-26 a fost unul deosebit de fructuos

Sezonul 2025-26 a fost unul deosebit de fructuos pentru atacantul englez, care a marcat 73 de goluri pentru Bayern şi pentru naţionala Angliei, 6 dintre acestea fiind înscrise la turneul final al Cupei Mondiale.

Harry Kane îşi va primi trofeul pe 19 august, la Muzeul Bayern Munchen. Într-un comunicat emis de clubul bavarez, Herbert Hainer, preşedintele muzeului, a declarat:

„Harry Kane este unul dintre atacanţii legendari ai lui Bayern, alături de Gerd Muller şi Karl-Heinz Rummenigge. El este o lumină călăuzitoare pentru coechipierii săi, atât pe teren, cât şi în afara lui, conducându-i cu caracter, menţinând în acelaşi timp un puternic simţ al muncii în echipă. Suntem mândri să-l avem ca parte a familiei Bayern”, a spus Heiner.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .