Dezbaterea „Protejarea patrimoniului creştin din Orientul Mijlociu: către o dezvoltare durabilă şi cultura păcii”, programată în cadrul Congresului Mondial de Studii Siriace şi Conferinţei Internaţionale de Studii Arabe Creştine, se va desfăşura joi la Palatul Parlamentului.
Potrivit unui comunicat al Institutului Levant transmis miercuri AGERPRES, la dezbatere, programată începând cu ora 16:00, în Sala Drepturilor Omului a Palatului Parlamentului, vor participa personalităţi recunoscute ale vieţii academice şi diplomatice internaţionale. Dezbaterea va fi moderată de Cristian David, preşedintele Institutului pentru Libertate şi Democraţie, recunoscut pentru implicarea sa în domeniul promovării valorilor democratice, al educaţiei civice şi al diplomaţiei bazate pe dialog şi reconciliere.
Printre participanţi se numără: Erkki Tuomioja, fost ministru al afacerilor externe al Finlandei şi fondator al organizaţiei Historians Without Borders, promotor al diplomaţiei preventive şi al construirii păcii; Brian Cox, preşedintele şi fondatorul Institutului pentru Credinţă Bazată pe Diplomaţie, coordonatorul unor iniţiative de pace în zone marcate de conflicte identitare (prin intermediul platformei Zoom); Mark Donfried, fondator şi director al Institutului pentru Diplomaţie Culturală din Berlin, una dintre cele mai importante voci în domeniul diplomaţiei culturale; prof. dr. Birgit Schabler, de la Universitatea din Erfurt, specialist în istoria Asiei de Vest şi a Orientului Mijlociu şi în patrimoniul cultural al regiunii; dr. Valentin Veron Toma, cercetător al Institutului de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române şi vicepreşedinte al Consiliului Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă.
Vor fi abordate teme de mare actualitate: pacea şi securitatea regională, istoria comunităţilor creştine din Orientul Mijlociu, contribuţia diplomaţiei culturale şi religioase la protejarea patrimoniului şi consolidarea dialogului între civilizaţii.
Evenimentul este organizat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului României, Institutul pentru Libertate şi Democraţie, Institutul pentru Diplomaţie Culturală (Berlin, Germania), Institutul pentru Credinţă Bazată pe Diplomaţie (SUA) şi Institutul Levant de Studii Avansate pentru Cultura Păcii (organizatorul Congresului Mondial de Studii Siriace), cu participarea Uniunii Studenţilor din Bucureşti – ACT.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .