Acasă Politică Gheorghe Piperea avertizează. Probleme în cadrul PNRR: 'România ar putea da...

Gheorghe Piperea avertizează. Probleme în cadrul PNRR: 'România ar putea da miliarde de euro înapoi '

0



Europarlamentarul ECR/ AUR Gheorghe Piperea a vorbit în cadrul emisiunii lui Marius Tucă despre problemele pe acre ar putea să le aibă România. Acesta spune că nu ar fi trebuit semnat PNRR, pentru că țara noastră ar putea să fie obligată ca anul viitor să înapoieze miliarde de euro Uniunii Europene.

România o să dea bani înapoi Uniunii Europene pentru că nu a reușit să îndeplinească toate jaloanele din PNRR, avertizează Piperea. Europarlamentarul explică și faptul că termocentrale trebuie închise fără ca acestea să fi fost înlocuite cu centrale pe gaze.

„Un cadou otrăvit”

„Din elitele astea automatizate au luat miliardele și nu au făcut aceste centrale pe gaze care să înlocuiască termocentralele. Așadar, nu doar că noi trebuie să închidem aceste termocentrale acum, când avem nevoie de energie. Va trebui foarte curând, poate nu chiar în toamnă, dar prin februarie 2027, să dăm niște miliarde, pentru că așa este conceput acest sistem de finanțare. Sistem de finanțare care, după părerea mea, nu ar fi trebuit să existe, nu ar fi trebuit să fie semnat de România. După părerea mea, ar trebui să pice și să ne lase în pace.

El este făcut condițional: îți dau niște bani, dar trebuie să faci asta. De-aia se și numesc jaloane. Dacă nu sunt îndeplinite aceste jaloane, trebuie să dai niște bani înapoi. Este un fel de cadou otrăvit, în partea aceea de grant, care oricum a fost aruncată în aer de băieții ăștia deștepți din USR. Pe partea de împrumut nu este cadou. Hai să îi zicem că este un cadou, numai că este un cadou otrăvit. Eu personal nu aș fi vrut să iau acest cadou,” a declarat europarlamentarul, în emisiunea lui Marius Tucă.

Cum trebuia negociat PNRR

În opinia lui Piperea, PNRR a fost făcut greșit încă de la început. În negocieri trebuiau implicați și parlamentarii, nu doar reprezentanții Guvernului.

„A început prost de la origini. A fost vorba despre un plan de redresare, un plan de evitare al falimentului. În care ne-a adus, cine anume? Nu Iohannis, nu Arafat, nu Cîțu, nu Orban, nu Ciolacu, Ciucă (…) Ei au fost niște instrumente. În falimentul acela pe care ar trebui să îl evite prin PNRR. Întregul set de 27 de state membre ale Uniunii Europene ne-a adus Comisia Europeană, doamna aceasta. Ea a pus la punct politica de sănătate publică în pandemie. Nu trebuia să fie negociat de acel domn Ghinea. Dacă era negociat, trebuia să implice societatea prin reprezentanții săi aleși în Parlament. Dacă negocierea aceea ar fi dus la niște soluții idioate, atunci ele ar fi trebuit, aceste soluții, să fie renegociate. Am avut la dispoziție 5 ani de zile și nimeni nu și-a pus această problemă,” a declarat Piperea.

Critici la adresa lui Sorin Grindeanu

Piperea îl critică pe Sorin Grindeanu pentru declarațiile privind închiderea termocentralelor.

„Eu de aceea sunt foarte enervat pe Grindeanu că vine și spune: Nu vom mai închide astăzi. S-a votat, printre altele, acest amendament. Nu vom mai închide nicio termocentrală fără să punem în loc o centrală termică pe gaz. Păi fix asta scrie în PNRR. Unde ai fost 5 ani de zile? Unde ați fost până acum? 5 ani de zile ați avut la dispoziție ca să vedeți aceste realități. Seceta în România nu a fost de ieri de astăzi,” a declarat Gheorghe Piperea.

Sorin Grindeanu a anunțat că parlamentarii PSD vor depune un proiect de lege pentru ca nicio capacitate de producție din sectorul energetic să nu fie închisă fără a fi înlocuită. El i-a cerut lui Ilie Bolojan să negocieze la Bruxelles amânarea termenului de 31 august pentru închiderea centralelor pe cărbune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .