UEFA a delegat cinci brigăzi de arbitri din România la partidele din turul al treilea preliminar al celor trei competiţii continentale intercluburi, Champions League, Europa League şi Conference League, informează, marţi, Federaţia Română de Fotbal pe site-ul său oficial.
Istvan Kovacs, în Champions League
În Champions League, brigada lui Istvan Kovacs, singurul arbitru care a condus toate cele trei finale în competiţiile continentale, va arbitra partida retur dintre revelaţia ediţiei precedente, Bodo/Glimt şi Union Saint-Gilloise, formaţia jucătorului român Darius Olaru. Din echipă mai fac parte asistenţii Mihai Marica şi Ferencz Tunyogi, în timp ce Horaţiu Feşnic va fi arbitru de rezervă, meciul fiind programat pe 11 august.
Europa League
În Europa League, pe 6 august, Horaţiu Feşnic va conduce confruntarea dintre Hradec Kralove şi Beşiktaş Istanbul, alături de asistenţii Alexandru Cerei şi Alexandru Vodă, cu Florin Andrei arbitru de rezervă. În camera VAR vor oficia Ovidiu Haţegan şi Iulian Dima.
În aceeaşi zi şi tot în Europa League, Marian Barbu a fost delegat la duelul Benfica Lisabona – Hearts, urmând să fie ajutat de Mircea Grigoriu şi Imre Bucsi, în timp ce Radu Petrescu va îndeplini rolul de al patrulea oficial. La VAR au fost desemnaţi Cătălin Popa şi Marcel Bîrsan.
Conference League
În UEFA Conference League, tot joi, 6 august, Rareş Vidican va arbitra partida Bohemians – Midtjylland, avându-i alături pe Alexandru Corb şi Marius Badea, iar Szabolcs Kovacs va fi arbitru de rezervă. Oficiali VAR vor fi Sorin Costreie şi Cristina Trandafir.
Cea de-a cincea brigadă românească va oficia partida Dinamo Minsk – Braga, tot din Conference League, pe 13 august, cu Szabolcs Kovacs la centru, asistat de Florin Badea şi Adrian Vornicu, în timp ce Rareş Vidican va fi arbitru de rezervă. La VAR se vor afla Cătălin Popa şi Marcel Bîrsan.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .