Acasă Actualitate Adolescentă de 17 ani, arestată după ce ar fi lovit un poliţist...

Adolescentă de 17 ani, arestată după ce ar fi lovit un poliţist cu o bâtă în timpul unei intervenții

0



O adolescentă în vârstă de 17 ani a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetată pentru ultraj, după ce ar fi lovit cu o bâtă de lemn un poliţist aflat în timpul unei intervenţii, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Potrivit anchetatorilor, incidentul s-a petrecut recent în comuna Bodoc, în timp ce poliţiştii încercau să imobilizeze o persoană recalcitrantă.

„În fapt, s-a reţinut că, în noaptea de 31.07.2026, un echipaj de poliţie din care făcea parte şi persoana vătămată, agent de poliţie, în vârstă de 34 de ani, s-a deplasat în comuna Bodoc, jud. Covasna, în urma unei sesizări la un eveniment. În timpul intervenţiei, respectiv în momentul imobilizării unei persoane recalcitrante, inculpata a lovit agentul de poliţie din spate, în zona capului, cu o bâtă confecţionată din lemn, cauzându-i leziuni care au necesitat 7-9 zile de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat de presă transmis luni AGERPRES.

Adolescenta a fost arestată preventiv 30 de zile

În urma cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de adolescentă pentru infracţiunea de ultraj. Aceasta a fost reţinută pentru 24 de ore, iar ulterior judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Sfântu Gheorghe a decis arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Ancheta este desfăşurată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna – Secţia 1 Poliţie Rurală Sfântu Gheorghe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .