O drumeție în Munții Făgăraș i-a fost fatală unui bărbat de 73 de ani.
Un bărbat din Brăila, în vârstă de 73 de ani, a decedat sâmbătă. Acesta a căzut într-o râpă, în timpul unei drumeții în Munții Făgăraș, județul Argeș.
O drumeție în Munții Făgăraș i-a fost fatală unui bărbat de 73 de ani
Conform polițiștilor din cadrul IPJ Argeș, bărbatul a căzut accidental într-o râpă, în timpul drumeției.
Căderea i-a fost fatală, au informat polițiștii.
„În urma căderii, persoana a suferit leziuni în urma cărora a survenit decesul, trupul neînsufleţit fiind extras cu sprijinul reprezentanţilor Salvamont Argeş şi al unui elicopter. Din primele cercetări, efectuate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș a rezultat că persoana în cauză, bărbat de 73 de ani, din municipiul Brăila, ar fi căzut accidental într-o râpă, în timpul efectuării unei drumeții”, a comunicat IPJ Argeș.
În acest caz urmează să fie deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.
De asemenea, în această speță va fi dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale, pentru stabilirea cauzei decesului.
Mai mult, anchetatorii vor continua cercetările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .