Un accident rutier grav a avut loc vineri seara în localitatea Broşteni, în urma căruia o familie cu un copil de 5 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgenţă, a informat Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vrancea.
Dispeceratul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea a fost alertat la ora 21:07 cu privire la producerea unui accident rutier grav în localitatea Broşteni. Din primele date, conducătorul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar maşina în care se aflau trei persoane – o familie formată din mamă, tată şi copil – s-a răsturnat, se arată într-o informare a SAJ Vrancea, potrivit Agerpres.
La locul evenimentului au fost direcţionate imediat două echipaje medicale de urgenţă cu ambulanţe tip B2 cu asistent din cadrul SAJ Vrancea şi modulul SMURD.
Au fost identificate trei victime: un copil de 5 ani, diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut şi traumatism la nivelul membrului superior stâng, care a fost transportat de urgenţă la spital în Focşani, mama acestuia, de 36 de ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral acut şi un traumatism toracic şi a fost transportată către unitatea medicală împreună cu fiul său.
Tatăl copilului, de 36 de ani, a fost evaluat de echipaje şi a primit îngrijiri de prim ajutor la locul accidentului şi a refuzat transportul la spital.
Potrivit IPJ Vrancea, din verificările preliminare, s-a stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din comuna Broşteni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2M, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod, după care s-a răsturnat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier, a precizat IPJ Vrancea într-un comunicat.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .