Patru femei îl acuză pe actorul și muzicianul Jared Leto de comportament sexual inadecvat, în cadrul documentarului BBC „Jared Leto: Hollywood’s Dark Secret”. Mărturiile vizează presupuse fapte petrecute începând cu anul 2002 când reclamantele aveau între 16 și 19 ani. BBC afirmă că a verificat o parte dintre relatări cu ajutorul unor documente, mesaje și declarații ale unor apropiați ai acestora.
Mărturii despre presupuse incidente petrecute de-a lungul anilor
Una dintre femeile intervievate în documentar, identificată sub numele Isabel, afirmă că a fost victima unui abuz sexual într-un motel din Las Vegas, în 2002.
O altă femeie, Alex, susține că actorul ar fi amenințat-o în repetate rânduri cu agresiuni sexuale în timpul unei petreceri organizate la Londra, în 2013.
Potrivit documentarului, toate cele patru femei spun că l-au cunoscut pe Jared Leto în perioada 2002–2026, când aveau vârste cuprinse între 16 și 19 ani. Actorul, în prezent în vârstă de 54 de ani, avea atunci între 30 și 40 de ani.
O fostă minoră spune că a discutat cu actorul despre lege
Clara afirmă că prima relație sexuală cu Jared Leto a avut loc în 2006, la locuința acestuia din California. Ea spune că avea 17 ani, iar actorul 34.
„A ridicat pur şi simplu din umeri, de parcă nu ar fi fost o problemă importantă pentru el”, adaugă ea.
O altă femeie, Etta, declară că avea doar 16 ani când actorul ar fi contactat-o în repetate rânduri pentru „apeluri cu caracter sexual explicit” și că acesta i-ar fi propus să întrețină relații sexuale cu el.
Potrivit Ettei, ulterior i-a fost trimis un acord de confidențialitate pentru a nu discuta despre conversațiile purtate cu Jared Leto, însă spune că nu a semnat documentul. BBC afirmă că a consultat respectivul acord.
BBC: Alte mărturii și dovezi au fost analizate
În total, zece femei au oferit declarații pentru documentarul realizat de BBC. Postul britanic afirmă că a verificat o parte dintre acuzații prin fotografii, schimburi de mesaje și interviuri cu prieteni sau membri ai familiilor persoanelor implicate.
De asemenea, doi foști colaboratori ai trupei Thirty Seconds to Mars spun că erau incomodați de modul în care Jared Leto interacționa cu adolescentele.
Potrivit acestora, artistul le invita uneori în culise, în cabina sa sau la locuința în care își înregistra muzica.
Actorul și solistul trupei Thirty Seconds to Mars nu a oferit, până în prezent, un răspuns solicitărilor BBC privind acuzațiile prezentate în documentar.
Nu este pentru prima dată când Jared Leto este acuzat de un comportament nepotrivit. Anul trecut, mai multe femei au susținut că actorul, cunoscut pentru rolurile din „Fight Club”, „Requiem for a Dream” și premiat cu Oscar pentru „Dallas Buyers Club”, ar fi avut gesturi și atitudini inadecvate față de unele dintre ele, care erau minore la momentul faptelor.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .