Acasă Actualitate Afacere clădită pe suferința victimelor accidentelor: Percheziții de amploare la avocați, polițiști...

Afacere clădită pe suferința victimelor accidentelor: Percheziții de amploare la avocați, polițiști și cadre medicale. Pacienții ajungeau din spital pe lista de clienți

0



O societate de avocatură ar fi obținut ilegal, prin intermediul unor angajați din spitale și al unui polițist, datele personale și informațiile medicale ale victimelor accidentelor rutiere, pentru a le transforma rapid în clienți. Onorariile prezentate inițial drept reduse ar fi fost majorate ulterior până la 25–30% din despăgubirile obținute.

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IGPR au efectuat joi, 30 iulie, 11 percheziții în București și Ilfov, la locuințele persoanelor implicate și la sediul unei societăți civile de avocatură.

Acțiunea este coordonată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și vizează infracțiuni de evaziune fiscală, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și folosirea unor informații care nu sunt destinate publicității.

Anchetatorii pun în executare și 15 mandate de aducere, persoanele vizate urmând să fie audiate.

Datele victimelor ar fi plecat direct din spitale

Potrivit anchetatorilor, persoanele implicate ar fi exploatat ilegal datele personale și informațiile privind starea de sănătate a victimelor accidentelor rutiere.

Scopul ar fi fost contactarea rapidă a răniților sau a familiilor acestora și încheierea unor contracte de asistență juridică pentru obținerea despăgubirilor.

Mecanismul ar fi fost sprijinit de asistenți medicali, infirmieri, brancardieri și agenți de pază angajați la diferite spitale din București.

Potrivit unor surse judiciare, sunt vizate mari spitale din București și Ilfov, precum Spitalul Floreasca sau Spitalul Universitar.

În anchetă este vizat și un polițist, suspectat că ar fi furnizat date despre victimele accidentelor.

Comunicatul nu precizează dacă informațiile erau transmise în schimbul unor sume de bani sau al altor beneficii.

Onorariul mic ar fi ajuns la 30% din despăgubire

După obținerea informațiilor, una dintre persoanele implicate ar fi abordat victima și ar fi intermediat semnarea contractului cu societatea de avocatură.

Onorariul inițial era prezentat drept unul foarte mic. Ulterior însă, prin acte adiționale, ar fi fost introdus un „onorariu de succes” care ajungea la 25–30% din valoarea totală a despăgubirii.

Astfel, în cazul unei despăgubiri de 100.000 de euro, onorariul putea ajunge la 25.000–30.000 de euro.

Anchetatorii verifică modul în care victimele, aflate într-o situație vulnerabilă după producerea accidentelor, erau contactate și convinse să semneze contractele și actele adiționale.

Banii ar fi fost direcționați prin alte societăți

Dosarul vizează și presupuse fapte de evaziune fiscală.

Pentru ascunderea veniturilor obținute, victimele ar fi fost îndrumate, la solicitarea avocatului, să semneze declarații notariale prin care acceptau ca despăgubirile să fie virate în conturile unor persoane juridice controlate de cei implicați.

Din aceste conturi, victimelor le-ar fi fost transferată ulterior partea din bani care le revenea, după reținerea onorariilor.

Prin acest circuit, veniturile obținute din contractele de asistență juridică ar fi fost mascate și scoase din evidența fiscală obișnuită, suspiciune care a atras implicarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice.

Polițiștii urmăresc acum să stabilească numărul victimelor ale căror date au fost divulgate, valoarea totală a despăgubirilor intermediate și prejudiciul fiscal produs.

Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unor hotărâri definitive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .