Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturile vor deveni cu adevărat caniculare în marea majoritate a țării, iar precipitațiile vor fi puține și trecătoare.
Săptămâna 27.07.2026 – 03.08.2026
Valorile termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile nordice, centrale, sud-vestice, dar mai ales în cele vestice și nord-vestice, iar în extremitatea de sud-est a țării acestea se vor situa sub cele normale.
Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.
Săptămâna 03.08.2026 – 10.08.2026
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în cele montane.
Săptămâna 10.08.2026 – 17.08.2026
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele vestice și nord-vestice.
Regimul pluviometric va fi deficitar în vestul și nord-vestul țării, iar în rest va fi apropiat de cel normal.
Săptămâna 17.08.2026 – 24.08.2026
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice.
Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .